România Ortodoxă

Fiind pe patul mortii, Stefan cel Mare, Domnul Moldovei, cheama pe fiul sau Bogdan, pe Mitropolit, arhierei si toti boerii, si le dede invatatura: sa nu puna reazam pe nici unul din neamurile vecine, pentru ca toti sunt slabi, schimbaciosi si nesigur. Ci este mai bine sa inchine tara celui mai puternic si mai intelept, Turcului; dar prin aceasta inchinare Moldova sa nu-si jertfeasca nimic din neatarnarea, drepturile si libertatile ei, ci in schimbul unui tribut sa si le asigure pe toate. Daca insa Turcul va cere alte conditiuni mai grele, atunci toti sa ridice armele si sa se jertfeasca pentru libertatea si religiunea parintilor lor, precum s-a jertfit si s-a luptat dansul timp de 47 de ani. Si cu aceste cuvinte, Tatal Moldovei a trecut in lacasul cel vecinic.

În luna mai 1977, s-a creat în parohia Bucovăţ o situaţie limită: biserica din centrul localităţii, grav avariată de cutremurul din luna martie, urma să fie demolată, pe motiv că muncitorii de la fabrica de alături ar putea să fie loviţi de cărămizile care eventual ar fi căzut din turla clopotniţei sau a bisericii. În realitate, conducerea fabricii dorea să scape de biserică (aceasta fiind în aceeaşi incintă cu fabrica).

Într-o zi de vineri, la ora 08.00, au venit acolo delegaţi de la judeţ, au fost aduse utilaje de demolare, s-a demontat gardul despărţitor dintre biserică şi fabrică şi, pentru că preotul paroh Haralambie Stoica nu s-a prezentat să deschidă biserica, au fost chemaţi elevii de la Seminar, s-au forţat uşile de la intrarea în sfântul lăcaş, au fost ridicate toate obiectele de cult din biserică şi din sfântul altar şi au fost aruncate de-a valma, într-o casă vis-a-vis de biserică.

În timpul acesta, preotul paroh era prin prejmă, în casa unui enoriaş, şi de acolo mi-a dat telefon la Mitropolie, plângând şi relatându-mi ce se întâmpla cu biserica lui. Am redactat imediat un raport către Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Teoctist, relatând detaliat cele ce se petrec la Bucovăţ. Cred că raportul acela se află încă în arhiva Mitropoliei Olteniei. S-a format o comisie din care am făcut şi eu parte, şi ne-am deplasat la Bucovăţ. Erau acolo patru utilaje mari. Se legaseră deja cablurile de stâlpii pe care se sprijinea tinda bisericii. Muncitorii din fabrică, în majoritate localnici, se uitau şi ei speriaţi, de pe la colţurile clădirilor. Motoarele utilajelor erau pornite şi făceau un zgomot asurzitor. Am strigat la cei cu utilajele, s-au oprit, s-au strîns toţi cei veniţi pentru demolare şi au început discuţii în contradictoriu, cu ameniţări, cu intimidări, cu ridicări de ton.

După circa două ore de dezbateri, cel care părea că are totul sub comandă, porunceşte celor cu utilajele să se pregătească de acţiune. Am urcat într-unul din utilaje încercând să mă opun. În clipa aceea s-a petrecut un fapt care m-a marcat pentru toată viaţa: un grup de circa 50 de enoriaşi, bărbaţi şi femei, cu lacrimi în ochi, cu feţele cernite, au venit dinspre stradă şi, în pas domol, fără să privească în vreo parte, au trecut pe lângă utilaje şi au intrat în biserică. S-a strigat la ei, s-a ţipat cu disperare, au fost ameniţaţi, li s-au cerut actele pentru legitimare, dar nimeni n-a scos un grai, nimeni n-a răspuns. Toţi stăteau cu privirile aţintite spre catapeteasmă. Cineva a poruncit din prag să prnească utilajele şi să surpe biserica peste ei. Nu s-au clintit. Au rămas acolo.

A fost momentul de culme care a provocat degringolada. Demolatorii se priveau debusolaţi, s-au dat telefoane, s-a discutat pe grupuri, s-au retras apoi într-un birou al fabricii şi după circa o jumătate de oră au revenit, cerând să se întocmească o minută. Am întocmit acel act, care prevedea dărâmarea clopotniţei şi consolidarea bisericii în doar 15 zile. Termenul era o absurditate. După îndelungi discuţii, s-a acceptat termenul de 30 de zile, cu precizarea că, dacă nu va fi respectat, vor veni din nou cu buldozerele.

Am fost detaşat aici pentru 30 de zile şi, împreună cu părintele Haralambie Stoica, am încercat să găsim soluţii. Biserica este monumentală şi lucrările au fost costisitoare. A trebuit să demolăm jumătate din turlă şi să aşezăm acoperişul la acea înălţime. Astfel se explică disproporţia existentă şi astăzi între corpul mare al bisericii şi înălţimea ciuntită a turlei. Apoi lucrările au reintrat în normal, biserica a fost consolidată, pictura restaurată.

Motivul pentru care am ţinut să consemnez toate acestea este prezenţa aceea tăcută, mută, a grupului de enoriaşi, pe care Dumnezeu i-a trimis acolo şi care în realitate au salvat biserica. Ei au salvat-o. N-am ştiut niciodată dacă i-a mobilizat cineva, niciunul dintre ei n-a acceptat vreo explicaţie vreodată, la toţi cred că le-a fost teribil de frică pentru urmări, dar atunci n-au arătat-o! Mă înclin respectuos în faţa lor. Şi când mă gândesc că dintre aceia, doar vreo cinci-şase veneau la slujbă în mod frecvent…

După 1989 m-am întâlnit cu unii şi am încercat să le mulţumesc. „Pentru ce părinte? Ce mare lucru am făcut? Ne-am salvat biserica noastră. Dar vedeţi, Dumnezeu n-a mai răbdat…” Şi aşa, cu turla ei micşorată, cu clopotniţa surpată, biserica parohiei Bucovăţ continuă să troneze în vatra acestei aşezări. Nu ştiu câţi vor mai fi trăind din cei 50, dar cu siguranţă toţi cei cu vârsta de peste 50 de ani îşi mai aduc aminte. Femeia, în casa căreia au fost depozitate cele sfinte în acele zile de pomină, era atunci tânără şi mărturiseşte că n-a putut dormi multă vreme în acea încăpere. Părintele Haralambie Stoica, parohul de atunci, a dat dovadă de mult curajşi zel pastoral. L-am văzut plângând pentru biserica lui, l-am văzut pe schelă cu muncitorii, sus pe turlă, l-am văzut lucrând alături de pictori. A rămas aci încă 10 ani şi a dus totul în bună rânduială.

Omagiul meu smerit se îndreaptă, acum la plinirea a 31 de ani de la acel eveniment, spre „cei 50” care, asemenea celor din vremea catacombelor, au ştiut să fie curajoşi, fără a scoate un grai. Cine ar fi putut bănui că 50 de olteni ar putea birui prin tăcere?! Dumnezeu le-a închis atunci gura, le-a luminat mintea şi a lucrat prin ei. Ei şi toţi cei asemenea lor sunt Biserica cea adevărată, despre care Mântuitorul zicea că „nici porţile iadului nu o vor sfărâma”.

Preot Ioan Ioanicescu, Craiova

Intre multiplele simboluri asociate sau folosite de Uniunea Europeana pentru a-si afirma identitatea exista cateva extrem de tulburatoare prin semnificatia lor. Doua dintre acestea - turnul Babel si rapirea Europei de catre Zeus - proiecteaza o lumina sumbra asupra adevaratelor intentii ale arhitectilor superstatului compus din 27 de tari si 450 de milioane de locuitori

[ CITESTE TOT ARTICOLUL ]

“Dupa cuvantul moarte trebuie pus virgula, nu punct”

„Un om de o profunda traire crestina, un mare si integru caracter, un povatuitor bland, intelept, odihnitor, dorind parca sa cuprinda intr-un cuvant pagini intregi. Badita Trifan traia intr-o tacere concentrata, fiind omul rugaciunii” (arhim. Arsenie Papacioc).

„A purtat lumina spiritului, ne-a pus in contact cu cerul, cu Iisus, cu Preasfanta Fecioara, cu doctrina crestina a Bisericii noastre. Printr-o viata de ruga si asceza a acestui monah intre monahi, a cultivat verticala crestina, creand prin discipoli mucenici si cuviosi, o scoala care a cuprins toate inchisorile” (Gheorghe Dragon).

[ CITESTE ARTICOL PE HOTNEWS.RO ]

Intregi provincii si scoli isi declara opozitia fata de materialele “educationale” de propaganda homosexuala

Guvernul socialist spaniol se confrunta cu o opozitie incrancenata in acest inceput de an scolar, intrucat mii de familii din intreaga tara boicoteaza cursurile pro-homosexuale de “Educatie cetateneasca si drepturile omului”.

[ CITESTE TOT ARTICOLUL ]

La noi muierea pupa mâna bărbatului
Până mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,
Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu,
Cele mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.

Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului,
Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră
Şi să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce ştie femeia?
Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,
Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa,
Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iasă din vorbă
Că ce ştie ea?

Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă,
Zăvelca lungă, acolo, abia-i sclipeau gleznele,
Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule,
O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă,
Dar acum pe cine să furi? Uitaţi-vă-n jur, pe cine să furi?

Altfel era viaţa, mai tacticoasă, umblai în cămaşă lungă până
Spre douăzeci de ani, că ziceau că eşti copil, la douăzeci de ani
Îmbrăcai izmenele, te-ncingeai cu brâul şi plecai după fete,
Le încântai din fluier.

Nu mai sunt rânduielile alea, treierai cu caii,
Vedeai cum se suceşte lanţul pe steajăr, la urmă-ntorceai caii,
Rămânea jos grâul ca aurul. Aveai stupi, oi,
Beai câte-un putinei de lapte bătut şi te ştergeai la gură cu mâtca,
Mâncai un geac de brânză, coceai floricele,
Nici mălaiul nu mai e
Aşa de dulce, când îl spoia mama cu cocă
Şi făcea pe deasupra flori cu lingura ,
După aia îl băga-n ţest.
Zăbicul are alt gust.
Şi vitele parcă sunt mai proaste, că ţin minte
Când se ducea mama să mulgă vacile în obor,
Viţeii, care stăteau aleşi în curte, cum o vedeau cu oala în mână
Săreau, se gudurau pe lângă ea.
Ştiţi că şi anul acesta Prica iar mi-a rămas stearpă?
Şi vitele sunt mai proaste, ascultaţi-mă pe mine.

Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea? Că nu poţi.
Nici copii nu mai face ca lumea,
Să-ţi umple casa, să te simţi om,
Una-două îi leapădă, zice că a râvnit la varză acră şi n-a
Găsit la repezeală şi i-a lepădat,
Ori c-a râvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stârpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu,
De-aia s-a-mpuţinat lumea.
Înainte când veneau turcii pe-aici cine-i lua la palme? – câte zece-doisprezece
Săreau din câte-un copac pe turc, lui Baba Novac pe-aici îi plăcea
Să se bată cu ei, de ne lăuda şi Mihai Viteazul:
„Daţi mă, băga-i-aş la ududoi, să mai stea şi pe-acasă.”

Dar discută astea cu Maria Bălii – uite-o că vine – toată ziua prin odăi – să vezi ce zice,
Că ea a stat toată viaţa cu fundu’ pe cămaşă degeaba şi nici tabla
Înmulţirii n-o ştie.
- Mărie, cât fac fă, nouă ori opt? Care e, fă, capitala Portugaliei?
- Însoară-te, mă, Târziule, şi nu mai lozi aci, cu copiii,
Că ai şi-nceput să iei culoarea cerii.
- Păi găseşte-mi tu una, care să-mi placă şi să-mi pupe mâna la comandă,
Că acum o iau.
- În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartea rece.

Nea Marin al lui Moşu Pătru se apropia bine de cincizeci de ani,
Dar nu se hotăra să se-nsoare, toate aveau câte-un cusur,
Era poreclit Târziu, dar numai Maria Bălii îndrăznea să-i spună în faţă,
Deştept, iscoditor, cunoştea bine ce-a fost înainte pe la noi,
Avea parcă alt puls, dat cu o sută de ani în urmă,
Lăcrima sec pentru stricarea rânduielilor şi după cum citise el în
Norii de la cornul Caprii, nu era de-a bună.
Se-ntoarce lumea cu curu-n sus şi se scufundă pământul.
Casa lor bătrână, de moşneni domoli şi aşezaţi,
Intra încet în pământ.

Alte resurse despre aceasta catedrala:

• Site oficial
• Baraganul Ortodox
  
• Wikipedia

ICOANELE vor ramane in scoli atata timp cat vor dori comunitatile locale, este concluzia conferintei de presa organizate la Palatul Patriarhiei de o serie de organizatii civice si care s-a bucurat de participarea parintelui Gavrila Vasile, a artistului Dan Puric si a liderului Federatiei Educatiei Nationale Catalin Croitoru.

Echipa de investigatori si avocati voluntari ai Civic Media va denunta AICI si in fata Parchetului General al Romaniei coruptia si componentele Retelei anti-crestine care a infiltrat CNCD si alte institutii ale statului roman pana la cele mai inalte nivele, solicitand interventia legala si prompta a autoritatilor.

Cititi pe larg articolul pe site-ul  CivicMedia.

Saptamana trecuta o curte din Germania a condamnat un pastorul luteran in varsta de 55 de ani la un an puscarie pentru “incitarea populatiei” deoarece a comparat uciderea nenascutilor din Germania contemporana cu Holocaustul. Saptamana viitoare, COnsiliul Europei va vota o rezolutie care sa impuna darwinismul ca ideologia oficiala a Europei. Guvernelor europene li se cere sa lupta impotriva exprimarii opiniilor creationiste legate de varsta recenta a pamantului sau de teoriile designului inteligent. Conform Consiliului Europei, aceste teorii sunt “nedemocratice” si “o amenintare la drepturile omului”.

Conform unui raport al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, creationistii sunt “fundamentalisti religiosi” periculosi care propaga “forme de extremism religios” si “pot deveni o amenintare la drepturile omului”. Reportul adauga ca acceptarea teoriei evolutioniste “este cruciala pentru viitorul societarilor si democratiilor noastre”.

Articolul pe larg il puteti citi pe site-ul brusselsjournal.com.

Raportul a fost inaintat pe data de 8 Iunie 2007 de Comitetul pentru Cultura, Stiinta si Educatie de catre raportorul francez Guy LENGAGNE, membru al Grupului Socialist din care face parte si PSD si ai caror reprezentati romani ii puteti vedea pe site-ul PSE.

Actualizari:

- votul impotriva creationismului a fost anulat (vezi Reuters)